Loading Events

Fintech & eHealth Day – La Villa Numeris

13 iunie 2019, 10:00 – 17:00

Organizator: La Villa Numeris

Loc: Impact Hub Bucharest, Splaiul Unirii 165, clădirea TNO2, etaj 1

Întărirea relațiilor de cooperare în mediul digital

La Villa Numeris organizează o serie de evenimente și conferințe în contextul cooperării dintre Franța și România în 2019. Un prilej minunat de a promova viziunea comună europeană asupra mediului digital, prin colaborarea principalilor actori din industrie, atât din Franța, cât și din România. În aprilie a avut loc seria de conferințe găzduite în Franța, iar în iunie se întâmplă 2 evenimente, la Cluj și București.

În acest context de tehnologie, România care are una dintre cele mai mici rate de șomaj din Europa, este un jucător foarte competent în mediul digital, dotat cu specialiști foarte talentați, dar necunoscuți de companiile din Franța. Și cu toate că Franța este într-o continuă expansiune în sectorul digital acum, susținută de investiții majore, acest context nu este foarte vizibil în România, care are o viziune mai clasică despre Franța.

«La Villa Numeris in Romania va face posibilă colaborarea dintre jucătorii principali din Franța și România, prin aceste evenimente de cunoaștere și interacțiune, dar și de reflecție. Și sunt convins că este important să schimbăm viziuni despre tehnologii digitale în Europa, pentru a ne dezvolta competitivitatea în relație cu alte industrii conexe.» subliniază Jean-Jacques Garnier, Comisarul General al Franței pentru Sezonul România-Franța.

Detalii despre eveniment

Parte din proiectul “in Romania”, La Villa Numeris va organiza pe 13 iunie la Impact Hub Bucharest, 2 sesiuni de schimb cultural în cele 2 sectoare proeminente ale mediului digital: Fintech și e-Health.

Agenda evenimentului

  • 10:00 – 12:00: Fintechs – A new financial era for a new and positive economic governance? Moderated by Oana Craioveanu, Founder & CEO, Impact Hub Bucharest

Keynote : Fintechs: Trends & Current challenges – Joelle Durieux – Managing Director, Finance Innovation

Panel: Fintech opportunities: how it already works!

Mark Kepeneghian – CEO, Kriptown
Andrei Benghea Malaies & Daniel Nicolae, cofounders, maillon.io
Lucie Roulland – Business Developer Eastern Europe, ARIADNEXT
Edward Cretescu – Business Consultant, Digidemat
Sonia Cissé – Avocate / Lawyer, Linklaters

  • 14:30 – 17:00: E-Health: Reaching an universal access to medicine. Moderated by Oana Craioveanu, Founder & CEO, Impact Hub Bucharest

Keynote : e-Health Trends: for which humanity? – Dr Cécile Monteil – Experte en E-Santé

Panel – Diverse experiences around e-Health. Changing the game

Dr Rémi Flicoteaux – Data Expert, AP/HP
David Giblas – Chief Innovation, Health, Digital, Data & AI Officer, Malakoff Mederic Humanis
Isabelle Hilali – Founder & CEO, Datacraft / Administrator, Healthcare Data Institute
Ion-Gheorghe PETROVAI – Cofounder, Freshblood
Rozalina Lăpădatu, President, APAA (Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune)
Lucian Ioniță, Digital eHealth Enthusiast, eHealthRomania.com

Q&A session

Cum participi?

Pentru a participa la evenimentul La Villa Numeris in Romania – A Day Dedicated to Fintech & eHealth completează acest formular.

Acest eveniment este recomandat de Impact Hub Bucharest.

Hai să ne cunoaștem

Contactează-ne

Splaiul Unirii 165
Timpuri Noi Square, clădirea 2, etaj 1
București, 030133

+40 735 228 472

contact@impacthub.ro

Unde ne găsești

Hai în vizită

rețeaua globală

Impact Hub

Impact Hub Bucharest face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente. În București suntem prezenți din 2012, iar în 2017 ne-am triplat spațiul pe care ți-l punem la dispoziție, oferindu-ți acum 1600 mp pentru coworking și evenimente.