
În cadrul meetup-urilor Changeneers, încercăm să găsim soluții tehnologice aplicabile pentru probleme sociale cu care ne confruntăm astăzi, propuneri care pot fi ulterior implementate alături de organizațiile partenere.
Pe 31 ianuarie 2018 ne dăm întâlnire pentru cel de-al doilea meetup, dedicat îmbunătățirii unui proiect deja existent, dar care ridică provocări la nivel tehnic.
Proiectul Tandem Acces a implementat un model de navigare și orientare în interiorul stațiilor de metrou destinat utilizatorilor cu deficiențe de vedere. Acest model conține o rețea de 1500 iBeacons instalați în interiorul stațiilor care vor comunica cu telefonul mobil prin intermediul conexiunii Bluetooth, oferind utilizatorului, prin intermediul unei aplicații, notificări care îl vor ajuta la orientarea către și de la platformele și intrările sistemului de metrou.
Sistemul a fost testat, însă nu se află în etapa funcțională. Odată ce va răspunde eficient nevoii pe care o adresează, sistemul va putea fi replicat în alte spații publice de interior (gări, aeroporturi etc.), acolo unde localizarea GPS nu este posibilă.
Tehnologia folosită, bazată pe iBeacons, necesită o nouă abordare, o optimizare sau chiar o schimbare de perspectivă, în cazul în care există soluții mai eficiente, astfel încât să asigurăm accesibilitatea persoanelor care au nevoie de acest sistem.
Invitați:
- Andreia Bruckner, vicepreședinte Asociația Tandem
- Alexandru Cucu, Asociaţia Metodelor Alternative de Integrare Socială
- Bogdan Mihăilescu, Asistent Universitar Doctor, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației
- Cristian Oprea, Managing Partner, Up2Date Software
Iată de ce să participi:
- Crezi că poți îmbunătăți sau propune un nou prototip de accesibilitate care să faciliteze mobilitatea urbană
- Ești pasionat de tehnologie și ai idei creative de soluționare a unor probleme de mobilitate/accesibilitate urbană
- Vrei să te conectezi la o comunitate și să explorezi opțiuni și soluții tehnologice
Înregistrează-te și vino la Impact Hub Bucharest miercuri 31 ianuarie, ora 19:00. Completează formularul:
Recent Comments