Despre ecosistemul românesc de startup-uri tech cu Cristian Pațachia, Orange România
Pe 21 noiembrie 2019 a avut loc cea de-a șasea ediție a Central European Startup Awards Grand Finale, organizată de data aceasta la București, de Impact Hub Bucharest. Orange România s-a alăturat ca partener și s-a implicat în promovarea oportunităților pentru antreprenori, prin Orange Fab.
Am vrut să aflăm și mai multe despre program, dar și despre perspectiva asupra ecosistemului și a evoluției business-urilor tech în România, așa că am discutat cu Cristian Pațachia, Development & Innovation Manager la Orange România.
Care este perspectiva ta asupra ecosistemului de startup-uri tech din România?
Văd ecosistemul de startup-uri ca un startup în sine, aflat în proces de expansiune și definire. De la an la an observ startup-uri din ce în ce mai bune, care adresează probleme concrete, într-un mod practic și valoros.
Ce mă bucură enrom în ultima perioadă este faptul că toți actorii importanți sunt deschiși și se implică pentru a susține un ecosistem sănătos. Mediile academic, privat și public sunt din ce în ce mai prezente alături de tinerii talentați pentru a le înțelege nevoile și a-i susține cu resursele de care au nevoie.
La Orange suntem deja implicați în mai multe inițiative prin care contribuim, alături de parteneri vizionari, la susținerea startup-urilor și crearea unui mediu propice inovării tehnologice cu impact în societate.
Ne implicăm cu plăcere în inițiative precum Innoteque sau CESAwards Ecosystem Summit –organizate de Impact Hub, care își propun tocmai acest schimb de conexiuni și bune practici între partenerii din ecosistem.
Lucrăm alături de cele mai prestigioase universități tehnice din țară în proiecte de cercetare tehnologică. Susținem inițiative precum Rubik Hub (parte din programele derulate de Asociația de Dezvoltare Regională Nord-Est) sau Make IT în Oradea, dezvoltat cu susținerea primăriei din Oradea și Agenției de Dezvoltare Locală din Oradea. Credem că toate aceste proiecte sunt exemple de bune practici care vor trebui replicate și în celelalte regiuni și orașe.

Care sunt principalele direcții de dezvoltare și inovare pe care vă axați atunci când vine vorba de a alege startup-urile cu care lucrați?
Prioritare pentru noi sunt startup-urile care susțin dezvoltarea mediului de telecomunicații sau completează serviciile de bază pe care Orange le oferă clienților rezidențiali și de business.
Recunoaștem valoarea importantă pe care o aduc companiile mici și agile, care au capacitatea de a identifica și rezolva nevoile mult mai rapid. Așadar, din acest an, am început să lucrăm și cu startup-uri care ne ajută în primul rând pe noi să colaborăm mai bine, să creștem indicatorii de business sau să eficientizăm procesele interne.
Paleta de domenii de activitate care ne interesează este variată: 5G și rețelele viitorului, IoT și obiecte conectate, smart city și mobilitate, securitate, fintech, smart retail, media și divertisment, sănătate și mod de viață, oameni și viitorul locurilor de muncă sau educație digitală.
Care sunt criteriile pe baza cărora selectați startup-uri în Orange Fab?
Atunci când discutăm cu startup-urile, evaluăm în primul rând unicitatea pe piață a produsului dezvoltat și potrivirea cu interesele noastre imediate, tehnice sau de business.
Apoi, e foarte important să vedem că echipa de dezvoltare are capacitatea de a implementa roadmap-ul stabilit de comun acord, fie că este vorba de dezvoltări tehnologice sau adaptări ale modelului de business pentru a răspunde feedbackului de la clienți și utilizatori.
Sunt aspecte de go/no go de început pentru noi și aspecte asupra cărora lucrăm alături de fondatori pe parcursul programului, cu implicarea colegilor cu expertiza necesară, pentru a îmbunătăți oferta comună.
Cum continuați să susțineți startup-urile participante după încheierea acceleratorului?
Încă de la începutul programului Orange Fab în România, în 2017, am decis să lucrăm personalizat, după nevoile fiecărui startup.
Scopul fiecărei colaborări pe care o începem în Orange Fab este să validăm apetitul pieței pentru produs și relaționarea sănătoasă pe termen lung cu fondatorii companiei. Dacă totul merge bine, startup-ul devine un partener pe termen lung pentru Orange România.
Care sunt planurile de viitor cu Orange Fab?
Am lucrat foarte bine alături de fondatori care vin în program cu produsele deja dezvoltate. Următorul pas important pe care ni-l asumăm este să susținem comercializarea eforturilor de cercetare tehnologică.
Vedem oameni cu rezultate academice extraordinare și recunoaștere la nivel global. Credem că tehnologiile dezvoltate în mediul academic sunt o resursă nefolosită momentan la adevăratul ei potențial.
Începând din 2020 ne asumăm această direcție și în cadrul parteneriatului pe termen lung pe care îl avem cu Innovation Labs (un program ce anul trecut a implicat 10 universități din cele mai importante centre academice din țară) prin susținerea unui track dedicat spin-off-urilor din cercetarea academică.
Care sunt, din punctul tău de vedere, tehnologiile care vor modela viitorul?
Bineînțeles, cea mai importantă tehnologie care stă în fața noastră e tehnologia 5G. 🙂
Încă din 2017, Orange este singurul operator de telecomunicații din România care contribuie constant la proiectele 5G-PPP din cadrul Horizon 2020, de cercetare pentru dezvoltarea și standardizarea tehnologiei 5G. Acum suntem implicați în ultima fază de proiecte, cea care susține definirea și implementarea proiectelor pilot de utilizare comercială a tehnologiei.
Suntem, în acest context, în căutare activă de parteneri cărora le punem la dispoziție toată suita de tehnologie și unelte de dezvoltare. Ne dorim să creăm împreună produsele comerciale care vor schimba radical modul în care trăim și facem afaceri.
Tehnologia 5G aduce viteze de transfer foarte mari, latențe reduse și capacitatea de prioritizare optimă a resurselor de rețea. Ea reprezintă baza pe care putem construi soluții Internet of Things cu adevărat funcționale și utile.
Fie că vorbim de proiecte de orașe inteligente, mașini autonome, obiecte de utilizare casnică, produse de entertainment sau aplicații industriale, suntem aici, azi, alături de antreprenorii care vor să construiască produsele de mâine.
Cum vezi oportunitățile de scalare internațională a business-urilor românești și cum crezi că putem să acoperim gap-ul dintre piața locală și cea internațională?
În ceea ce privește business-urile cu ADN tehnologic, vedem majoritatea antreprenorilor pornind cu mindset internațional.
Majoritatea produselor software sunt dezvoltate direct în limba engleză, adresând încă de la început piața internațională. Produsele cu componentă hardware, care trebuie să pătrundă treptat pe piețe noi, adresează piața din România la început ca un mediu de test și învățare. Însă și pe aceștia îi vedem constant că gândesc cu un pas înainte, spre alegerea și deschiderea de noi piețe.
După părerea mea, toți antreprenorii trebuie să fie conștienți de particularitățile de cultură și obiceiuri de consum pe care le are fiecare piață. Așadar, e foarte important ca antreprenorii din toate domeniile să se educe, să învețe de la cei care au avut proiecte de internaționalizare de succes (și avem și în această zonă proiecte valoroase precum Start-up Bridge, derulat de Romanian Business Leaders) și să facă pasul atunci când sunt foarte bine pregătiți.
Orange Fab România e parte dintr-o rețea internațională de alte 17 programe derulate de grupul Orange în toată lumea. Prin intermediul acestei rețele, oferim și noi antreprenorilor oportunitatea de a învăța despre potențiale noi piețe. Și, bineînțeles, atunci când decid să facă pasul spre implementare, colegii noștri îi susțin cu resurse locale pe toate planurile.
Află mai multe despre Orange Fab!
Descoperă noutățile Impact Hub Bucharest
Rămâi conectat/ă și află care sunt evenimentele, programele și oportunitățile pe care le găsești la Impact Hub Bucharest!
Hai să ne cunoaștem
Contactează-ne
contact@impacthub.ro
Locațiile Impact Hub Bucharest
Hai în vizită
Universitate
Str. Tudor Arghezi, 8-10
București, 020945
Floreasca
Strada Gara Herăstrău nr 2,
București, 020334
rețeaua globală
Impact Hub
Impact Hub Bucharest face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente și cu o comunitate de peste 16.000 de membri, conectați printr-o platformă online dedicată.