Website cover Climaccelerator 2022

ClimAccelerator, programul antreprenorilor cu soluții de eco-inovare

Inspirație, educație, know-how și finanțare. Pregătire pentru investiții. Suport pentru scalare și creștere.

Black Sea ClimAccelerator este o școală de business, un accelerator de creștere, o platformă de conectare la investitori și o sursă de finanțare, în același timp. Dacă ai o soluție inovatoare la cea mai presantă temă a generației noastre, schimbările climatice, ClimAccelerator este programul care îți va duce startupul de la idee la scalare, și de la prototip la atragere de investiții. 

Cele mai promițătoare startupuri din România și Bulgaria vor intra într-un program complex ce include, fără a se limita la: workshop-uri de modelare de business, marketing, vânzări, management financiar, consultanță de business și pregătire pentru investiții, mentorat individual, sesiuni de pitching, peer sharing, evenimente internaționale și, nu în ultimul rând, o finanțare pentru a-și dezvolta afacerea. 

Aplicanții selectați vor participa într-una dintre cele trei categorii, în funcție de stadiul de dezvoltare a startupului: Early Stage, MVP sau Growth. 

Programul Black Sea ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC de Impact Hub Bucharest, The Climate Vertical și Innovation Starter în Bulgaria.

Înscrierile în cadrul programului se vor deschide în curând.

Fii primul care află când se deschid înscrierile în program!

Lasă-ne datele tale și te vom anunța prin email când dăm startul la înscrieri pentru ediția din 2022.

Nume și prenume(Required)
Politica de prelucrare a datelor(Required)
Pentru a te putea anunța despre noutățile legate de program și despre momentul în care încep înscrierile, colectăm și procesăm datele personale oferite de tine prin intermediul acestui formular.
Rămâi la curent cu ce se întâmplă în comunitatea noastră!

Cui i se adresează programul?

Programul se adresează startup-urilor green care au idei și soluții de eco-inovare cu impact pozitiv asupra mediului. Aplicanții selectați vor participa într-una dintre cele trei categorii, în funcție de stadiul de dezvoltare a startupului: 

 

  • Early Stage – startupuri care au o idee și sunt în stadiul incipient sau echipe care au o idee și vor să-și facă un startup 
  • MVP – startupuri care au un prototip validat cu clienți 
  • Growth Stage – startupuri care au soluții scalabile 

Ce tipuri de soluții căutăm?

  • Soluții de ecoinovare prin mobilitate urbană curată
  • Soluții verzi și sustenabile pentru orașe și clădiri
  • Proiecte de management al deșeurilor
  • Agricultură inteligentă pentru climă
  • Modalități de transformare a sistemelor și lanțurilor logistice alimentare
  • Proiecte de educație pentru natură
  • Proiecte pentru dezvoltarea unei economii circulare
  • Soluții de reducere a emisiilor din industrie
  • Tehnologii verzi și servicii care ecologizează activitățile economice

Pot aplica start-up-uri green care sunt în stadiul de idee și startup-uri green cu un prototip validat cu clienți și soluții scalabile. Află aici detalii.

  • Modalități și soluții pentru reducerea impactului producției asupra mediului
  • Tehnologii, procese, modalități și soluții ce încurajează consumul responsabil
  • Proiecte ce vizează producerea de energie verde, curată, regenerabilă
  • Soluții de transport ecologic
  • Soluții tehnologice și de inteligență artificială ce conduc la un impact de mediu pozitiv
  • Proiecte pentru dezvoltarea de materiale sustenabile

Programul nu se limitează doar la aceste domenii, ci vizează și alte tipuri de soluții cu impact pozitiv asupra mediului.

Descoperă mai multe despre ediția din 2021!

Află mai multe despre desfășurarea programului și parcursul startupurilor selectate în acest material

Dacă ești curios care a fost experiența Demo Day, urmărește video-ul de mai jos! 

Organizatori

EIT Climate KIC

EIT Climate-KIC este o comunitate a cunoașterii și inovării (CCI), care lucrează pentru a accelera tranziția către o societate zero-carbon și rezilientă la schimbările climatice. În ultimii 10 ani, programul accelerator al EIT Climate-KIC a fost principalul furnizor de soluții de inovare climatică, cu peste 1.500 de soluții acceptate și aproape 1 miliard de euro de capital garantat.

Impact Hub Bucharest

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de aproximativ 2.000 de membri în 2 locații centrale din București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.

The Climate Vertical

The Climate Vertical este o inițiativă din România care își propune să rezolve provocările climatice critice prin activarea și implicarea comunității pentru a sprijini startup-urile să construiască soluții durabile. Credem că fiecare provocare climatică creează spațiul pentru o oportunitate de afaceri foarte bună. Construim TCV pe baza experienței noastre de peste 4 ani de lucru cu startup-uri și livrăm programe concepute pentru a(A) aduce oamenii împreună pentru a se sprijini reciproc, (B) inspira să înceapă, (C) educa pentru a construi soluții de care oamenii au nevoie cu adevărat, (D) accelera creșterea echipelor dispuse să își scaleze soluțiile la nivel global. Valorile The Climate Vertical sunt firul roșu din cadrul programelor: Concentreaza-te asupra impactului și generează schimbarea, Țintește sus și începe acum, Inovează pentru un viitor durabil, Respectă natura și cele din jurul tău.

Innovation Starter

Innovation Starter este prima agenție specializată în inovare din Bulgaria, înființată de Leona Aslanova în 2014. Colaborează cu mediul de afaceri (companii și startup-uri), sectorul public, sectorul academic și sectorul neguvernamental pentru a proiecta o cultură a inovaţiei pe termen lung. Misiunea Innovation Starter este ca Bulgaria să devină o țară europeană de top în domeniul inovației.

Hai să ne cunoaștem

Despre Organizație

Misiunea

Echipa

Cariere

Presă

Hai în vizită

Universitate
Str. Tudor Arghezi, 8-10
București, 020945

Floreasca
Strada Gara Herăstrău nr 2,
București, 020334

rețeaua globală

Impact Hub

Impact Hub Bucharest face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente și cu o comunitate de peste 16.000 de membri, conectați printr-o platformă online dedicată.