
Despre tranziția verde și antreprenoriat cu Alexandra Nistor – Manager Sustenabilitate OMV Petrom
Sustenabilitatea, dincolo de trend, este o oportunitate economică pentru startupurile și inovatorii din România și de pretutindeni. Industriile care tradițional sunt responsabile pentru emisii ridicate trebuie să-și revizuiască practicile și procesele, iar problemele cu care se confruntă pot fi rezolvate mult mai ușor de către startupuri, care pot veni cu o viziune din exterior și cu abordări mai flexibile, decât de companiile care activează în aceste industrii. Am discutat cu Alexandra Nistor, Manager Sustenabilitate OMV Petrom, despre trenduri, oportunități și felul în care putem susține ecosistemul antreprenorial local astfel încât să devină mai performant, dar și despre cum acționează în mod concret o companie din industria energiei pentru a ajunge la operațiuni net zero până în 2050.
Tranziția energetică deschide noi ferestre de oportunitate pentru România, iar pentru a avea succes este nevoie de implicarea tuturor părților interesate: instituțiile statului, reglementatori, finanțatori, companii, consumatori și, desigur, antreprenori. E o provocare monumentală și nu poate fi abordată decât ca un efort de echipă.
În afara unui cadru corporativ strict și deseori limitativ, antreprenorii au libertatea să gândească outside-of-the-box, să își asume riscuri, să experimenteze cu idei inovatoare, să colaboreze inter-disciplinar, să încerce, să eșueze, să învețe din asta și să încerce din nou. De multe ori, ei au o perspectivă proaspătă asupra anumitor provocări și de acolo pot rezulta soluții cu adevărat inovatoare, curajoase.
În primul rând, trebuie spus că schimbările climatice reprezintă cea mai importantă problemă cu care se confruntă lumea. În fiecare zi, criza se agravează și in același timp învățăm mai mult despre mecanisme prin care o putem mitiga.
În industria energetică, pe care o cunosc cel mai bine, e nevoie în continuare de inovație substanțială pentru decarbonare în domenii precum generarea de energie regenerabilă, stocarea energiei și mobilitatea electrică, ca să dau doar câteva exemple. Inovațiile în aceste zone pot produce soluții care să contribuie substanțial la reducerea emisiilor de CO2 și ar putea avea de asemenea beneficii semnificative în ceea ce privește răspândirea cunoștințelor și tehnologiilor către restul economiei, aducând astfel beneficii economice mai largi, dincolo de industria energetică în sine.
Sunt convinsă că astfel de oportunități se găsesc în multe industrii pe care le considerăm în mod tradițional responsabile pentru emisii mari de gaze cu efect de seră, dar să nu uităm și de tendințele la nivel personal, de cât și ce consumăm, de modificările stilului de viată ca răspuns la schimbările climatice și de cum pot afacerile să răspundă acestor evoluții ale cererii noastre pentru produse și servicii mai „verzi”.
Nu în ultimul rând, vreau să menționez tendințele globale către „finanțarea verde”, care reprezintă o oportunitate imensă pentru antreprenori de a-și finanța dezvoltarea businessurilor care răspund schimbărilor climatice prin instrumente financiare croite special pentru ele.
Cum arată ecosistemul românesc de soluții green comparativ cu cel european și ce putem face pentru a sprijini inovația în acest domeniu?
Dacă ne uităm în general la spațiul antreprenorial românesc, vedem foarte multe povești de succes din domenii de activitate foarte diverse. Sunt convinsă că și în ceea ce privește inițiativele antreprenoriale verzi e un potențial imens de inovare și de dezvoltare de afaceri de succes în Romania și, de ce nu?, poate următorul unicorn va fi un alumn al programului ClimAccelerator?
Pentru susținerea inovației în acest domeniu, toți avem un rol de jucat. Mă bucur să văd în universități din ce in ce mai multe programe care pun accentul pe antreprenoriat. Mă bucur să văd soluții de finanțare speciale pentru aceste afaceri. Mă bucur să văd programe de intrapreneurship în companii multinaționale, structuri formale și informale în care acești antreprenori învață unii de la alții. Și, desigur, mă bucur să fim parteneri în ClimAccelerator.
De ce este nevoie să susținem inițiativele antreprenoriale verzi și cum o putem face cel mai bine, astfel încât impactul lor să fie unul cât mai mare?
Este critic să susținem inițiativele antreprenoriale verzi. Doar așa vom putea să facem această tranziție un succes. Și vom reuși doar lucrând împreună, în parteneriate, care să îi aducă aproape pe toți cei care pot să influențeze mersul capitalurilor și al resurselor către afacerile care vor face schimbarea.
În 2023 consolidăm parteneriatul ClimAccelerator – OMV Petrom, care consideri că sunt punctele forte ale programului? De ce ați ales să susțineți această inițiativă?
Suntem mândri să fim din nou parteneri la ClimAccelerator, pentru al doilea an consecutiv. La OMV Petrom, considerăm schimbările climatice ca fiind una dintre cele mai importante provocări globale și suntem pe deplin angajați să sprijinim tranziția energetică a României.
La sfârșitul anului 2021, odată cu lansarea strategiei noastre de transformare pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon, ne-am propus ca o treime din investițiile noastre să sprijine trecerea către afaceri cu emisii reduse și zero de carbon. Ne propunem să ajungem la operațiuni net zero până în 2050 și vom face asta printr-un portofoliu variat de proiecte, cum ar fi capacități sustenabile de generare a energiei regenerabile, biocombustibili și tehnologii inovatoare, cum ar fi hidrogenul.
În același timp, considerăm că rolul nostru este mai mare de atât și ne dorim să susținem România în acest proces de tranziție energetică, atât prin parteneriatele strategice pe care le avem cu alte companii, cât și prin sprijinirea antreprenorilor care contribuie la atingerea acestor ambiții.
Considerăm că Romania ClimAccelerator oferă un cadru în care antreprenorii au oportunități unice de a-și dezvolta ideea inovatoare, atât prin prisma informațiilor și cunoștințelor pe care le primesc, cât și din perspectiva interacțiunilor valoroase pe care le au cu mentorii și cu ceilalți participanți. Pe baza experienței mele profesionale, cred puternic că cele mai bune idei se nasc și cresc prin colaborare, deci această componentă de participare în ecosistemul verde românesc pe care o oferă ClimAccelerator participanților mi se pare neprețuită.
Un lucru care mă încântă la ClimAccelerator e așteptarea, pe baza experienței de anul trecut, de a vedea o gamă foarte mare de soluții la provocări cât se poate de variate.
Sunt 3 direcții critice în ceea ce privește schimbările climatice:
- Atenuarea/Mitigarea: aici intră metodele de limitare și reducere a emisiilor, tehnologii inovatoare pentru industrii care tradițional sunt responsabile pentru emisii ridicate, dar și îmbunătățiri ale proceselor, scurtarea lanțurilor de aprovizionare etc.
- Adaptare: soluții care contribuie la consolidarea rezistenței la dezastrele naturale și la schimbările climatice, cum ar fi creșterea nivelului mării și alte fenomene legate de încălzirea globală
- Tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în sine ca proces și, în principal, mecanisme de gestionare a impactului social asupra comunităților afectate
Sper ca participanții de la această ediție a Romania ClimAccelerator să vină cu soluții care adresează în mod direct și substanțial aceste provocări și, la nivel personal, sper să fiu surprinsă de abordări și idei cât mai îndrăznețe.
Ai o soluție green tech sau clean tech pe care îți dorești să o dezvolți sau să o scalezi? Înscrie-te în Romania ClimAccelerator! Fie că e vorba de proiecte de agricultură inteligentă și sustenabilă, modalități de transformare a sistemelor și lanțurilor logistice alimentare, tehnologii, procese, modalități și soluții ce încurajează consumul responsabil, tehnologii verzi și servicii care ecologizează activitățile economice sau de proiecte pentru dezvoltarea de materiale sustenabile – te așteptăm alături de noi în cadrul celui mai complex accelerator din România pentru startupurile care prin inovație și tehnologie pot crea un viitor mai verde!
Romania ClimAccelerator este punctul de întâlnire al următoarei generații de antreprenori și inovatori locali ce dezvoltă soluții scalabile pentru gestionarea crizei climatice. Programul are la bază următorii piloni: vizibilitate și inspirație pentru soluții greentech, educație și know-how, oportunități de finanțare și pregătire pentru investiții, scalare, acces la o rețea de inovatori, parteneri și factori de decizie, dar și impact pe termen lung.
25 de soluții în 2 stadii diferite de dezvoltare sunt căutate pentru a face parte din program. Echipele selectate vor participa la workshop-uri de modelare de business, marketing, vânzări, management financiar, consultanță de business și pregătire pentru investiții, mentorat individual, sesiuni de pitching, peer sharing și evenimente internaționale – toate acestea pentru susținerea inovațiilor care contribuie la atingerea obiectivului de neutralitate climatică în Europa.
Programul Romania ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC de Impact Hub Bucharest și partenerii principali Raiffeisen Bank România și OMV Petrom.
Impact Hub Bucharest
Hai să ne cunoaștem
Despre Organizație
Misiunea
Echipa
Cariere
Presă
Hai în vizită
Universitate
Str. Tudor Arghezi, 8-10
București, 020945
rețeaua globală
Impact Hub
Impact Hub Bucharest face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente și cu o comunitate de peste 16.000 de membri, conectați printr-o platformă online dedicată.