
Charger.ro oferă cumpărătorilor posibilitatea de a alege soluția potrivită într-un mod sigur, rapid și simplu, dintr-o gamă complexă și completă a produselor existente pe piață, de la furnizori verificați și de încredere. Cumpărătorii pot beneficia de posibilitatea de a compara soluțiile existente pe piață și de consultanță tehnică și financiară în luarea alegerii potrivite, împreună cu servicii de transport, montaj, mentenanță și garanție.
Cu toate acestea, piața soluțiilor rămâne una dispersată, dezorganizată și în curs de reglementare, fiind neadaptată nevoilor cumpărătorului care caută să se alinieze noilor valori, să înțeleagă și să ia cea mai bună decizie.
Pe de altă parte, Charger.ro oferă partenerilor naționali și internaționali posibilitatea de a-și lista produsele proprii pe platformă pentru a accesa o piață nouă de cumpărători, cu risc zero și acces la o comunitate inteligentă, iubitoare de inovații și cu obiceiuri sustenabile.
În plus, Charger.ro vizează crearea de conținut informativ și educativ pentru piața de mobilitate verde și inteligentă.
În plus, piața încă nu este foarte clar reglementată, iar cumpărătorul are nevoie întâi de un proces de educare și consultanță pentru a se putea obișnui cu noile soluții și a le înțelege. Scopul nostru este îmbunătățirea accesibilității și buna integrare a echipamentelor și produselor de încărcare și mobilitate urbană în infrastructura disponibilă.
Charger.ro va intra pe piață într-un moment în care valorile și reglementările emise de Uniunea Europeană devin o necesitate, iar mobilitatea post-pandemie devine pentru toate orașele o nouă provocare, dar și o oportunitate ca să treacă la o abordare sustenabilă a transportului urban.
Charger.ro vine în ajutor în rezolvarea acestor probleme contribuind în egală măsură la educarea consumatorului. Pe termen lung, Charger.ro are obiectivul de a agrega la un loc soluții inteligente și verzi din multiple categorii, de la gadgeturi, la soluții smart home și pentru construcții „verzi”.
Pe de altă parte, am avut parte de-a lungul timpului și de refuzuri și scepticism în ceea ce privește noua direcție „verde”. Dar toate aceste lucruri ne-au făcut doar de definim și cercetăm și mai bine piața și să lucrăm la un produs care răspunde întrebărilor și nevoilor oamenilor. Scopul nostru rămâne acela de a aduce un „device green” în casa și viața cotidiană a fiecărui om.
Cu un background variat, echipa nu este la primul proiect împreună. În anul 2011, membrii echipei s-au cunoscut în cadrul proiectului Atelierul de Proiectare, o revistă creată de studenții pentru studenții de la Facultatea de Arhitectură din București, urmând ca în 2013 proiectul să se transforme în business, cu biroul de proiectare de arhitectură și design interior – TRIPTIC Studio. În anul 2017, echipa a dezvoltat și proiectul Green Spots, un startup axat pe producția de încărcătoare solare urbane, stații de încărcare pentru trotinete și mobilier urban inteligent. Green Spots a reușit să obțină de-a lungul anilor premii și finanțări la competiții precum Startup Nation, Romania Powerup By EIT Innoenergy, Smart City Industry Awards, Cities of Tommorow, dar și o finanțare BERD, iar echipa este certificată de Banca Mondială pe partea de regenerare urbană.
Experiențele din trecut ne-au ajutat să înțelegem piața soluțiilor și a produselor de încărcare și mobilitate urbană care folosesc energie regenerabilă și să ne adaptăm soluțiile la nevoilor clienților. Procesul de proiectare de arhitectură, urbanism și design, dar și designul și producția de încărcătoare solare, au reprezentat o oportunitate de înțelegere și învățare, Charger.ro fiind pasul următor pentru noi atât din punct de vedere al businessului, cât și în segmentul de soluții verzi inteligente.
În prezent, echipa este într-o etapă de definitivare a unui plan de business complet și a unui produs funcțional care să se alinieze strategiilor pe care vrem să le urmăm în scopul lansării pe piață a Charger.ro, în cursul anului viitor. Definirea și alegerea soluțiilor ce vor fi listate, comunicarea cu potențiali furnizori și parteneri și determinarea unei direcții de marketing sunt și ele prioritare pentru noi în acest moment.
Fiind la început de drum, pentru noi a fost foarte important să primim validarea ideii, energia și entuziasmul pentru a crește businessul mai departe. Partea din program care ne ajută cel mai mult este partea de mentorat individual. În acest proces, Claudiu Butacu, co-fondator EFdeN și EnergiaTa, a devenit parte a poveștii Charger.ro.

Impact Hub Bucharest dezvoltă în permanență noi programe de accelerare și incubare pentru a susține ecosistemul antreprenorial din România. Începând cu 2021, reprezentăm oficial EIT Food în România ca EIT Food Hub. Suntem punctul de contact pentru reprezentanții locali din sectorul agroalimentar, cu rolul de a sprijini inovatorii și antreprenorii și de a facilita dezvoltarea acestui sector strategic.
Hai să ne cunoaștem
Despre Organizație
Misiunea
Echipa
Cariere
Presă
Hai în vizită
Universitate
Str. Tudor Arghezi, 8-10
București, 020945
Floreasca
Strada Gara Herăstrău nr 2,
București, 020334
rețeaua globală
Impact Hub
Impact Hub Bucharest face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente și cu o comunitate de peste 16.000 de membri, conectați printr-o platformă online dedicată.