Corina Vasile Raiffeisen Bank

CAPSULE 2023: Cum a arătat experiența participantelor în prima parte a programului

Prima parte a programului CAPSULE, programul european Erasmus+ care își propune să sprijine tinerele femei în dezvoltarea spiritului antreprenorial, a ajuns la final. De-a lungul ultimelor 3 luni, cele 35 de participante din România au trecut prin experiența unui eveniment internațional de kickoff, unde le-au cunoscut pe colegele din celelalte țări în care s-a organizat programul – Ungaria și Croația -, au avut parte de 3 weekenduri rezidențiale online sau offline, în funcție de cohorta din care au făcut parte, și au parcurs 30 de ore de studiu individual între sesiuni, pe baza handbookului și resurselor oferite de organizatori. 

În paralel cu weekendurile rezidențiale, participantele au beneficiat de 3 ședințe de coaching 1 la 1, iar începând cu anul 2024 vor continua cu o sesiune de mentorat 1 la 1, întâlniri lunare de community of practice, bootcamp și masterclassuri internaționale. CAPSULE se remarcă prin ambiția de a crea o comunitate solidă de învățare, precum și prin diversitatea mijloacelor de dezvoltare a competențelor antreprenoriale puse la dispoziție de către organizatori. 

Ca o mică recapitulare, programul se adresează tinerelor cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani din România, Ungaria și Croația. Fiecare țară a ales câte 35 de participante pentru ediția locală a programului. Proiectele propuse de participantele CAPSULE România variază de la deschiderea de spații creative care încurajează arta și dansul, de restaurante vegane și cofetării artizanale, studiouri de yoga, fotografie sau design de interior, la dezvoltarea unor soluții online inovatoare, precum platforme dedicate sănătății care integrează tehnologii de inteligență artificială sau platforme ce curatoriază informații din domeniul nutriției, sănătății mintale și medicinei cu scopul de a reduce dezinformarea online. 

Weekend rezidențial #1 – Self Leadership 

Primul weekend rezidențial s-a desfășurat offline în perioada 29 septembrie – 1 octombrie și online între 20 și 22 octombrie și a avut în centrul său antreprenorul. Workshopurile au fost livrate în România de Alina Costescu, Senior Coach & Facilitator, Partner @Erickson Coaching, și Cătălina Dabija, Mindset & Career Coach, Senior Manager in FS Consulting at Deloitte. Obiectivul pentru acest weekend a fost aceea de a înțelege cum se simt participantele în legătură cu ele însele, cât de conectate sunt cu propriul sine și care sunt pașii pe care ar trebui să-i facă pentru a-și canaliza și atinge potențialul antreprenorial. Workshopul a avut ca focus antreprenorul, iar printre temele abordate s-au numărat descoperirea sinelui autentic și a scopului fiecărei antreprenoare, dezvoltarea mindsetului antreprenorial, alinierea obiectivelor de business cu cele personale, lucrul cu convingerile și credințele, ABC-ul emoțiilor și Professional Business Card. 

Fiindcă un bun antreprenor este o persoană care își cunoaște bine punctele forte, dar și pe cele slabe, care își cunoaște valorile și convingerile și știe să le imprime afacerii sale, dar și cum să mențină echilibrul dintre viața personală și viața profesională, acest workshop a fost startul perfect pentru experiența participantelor din program. Cultivarea rezilienței, dezvoltarea încrederii în sine și a abilității de problem solving, precum și conturarea strategiei și obiectivelor pe termen lung sunt câteva dintre aspectele pe care s-a pus accent nu doar în cadrul workshopului, ci și în cursul online dedicat primului capitol din călătoria antreprenorială a participantelor. 

Weekend rezidențial #2 Startup basics: Integrating digital opportunities 

Cel de-al doilea weekend rezidențial s-a desfășurat în perioada 27-28 octombrie pentru cohorta offline și între 3 și 5 noiembrie pentru cea online. Dacă în primul curs ne-am propus să lucrăm cu viitorul antreprenor, următoarele două weekenduri s-au concentrat pe creionarea și dezvoltarea ideii de business cu care participantele au intrat in program. Alături de Florin Ghindă, Senior Trainer & Facilitator, participantele au completat Business Model Canvas, au aflat mai multe despre instrumentele financiare cheie și au plecat cu o listă de oportunități de dezvoltare pentru businessurile lor. Mai precis, s-a vorbit despre ordinea etapelor de implementare a unei afaceri, segmentarea clienților, identificarea nevoilor clientului-țintă, valoarea adăugată și diferențiatorii afacerii, precum și despre o serie de instrumente digitale utile pentru promovarea afacerii  

La finalul celor două zile de curs, fiecare participantă a obținut mai multă claritate asupra businessului său, având deja completat Business Model Canvas. Și, întrucât comunitatea este unul dintre pilonii de bază pe care este construit programul CAPSULE, ne-am bucurat să vedem felul în care se leagă relații din ce în ce mai strânse între participante, care și-au depășit fricile și reticențele și au contribuit activ cu idei și sugestii, și-au oferit feedback sincer și s-au încurajat reciproc acolo unde nivelul de încredere era mai scăzut.

Atmosfera relaxată și plină de încredere ne-a ajutat să (re)descoperim împreună valoarea comunității în lumea antreprenoriatului. Deja, începând cu acest al doilea weekend rezidențial, tinerele antreprenoare au înțeles că a avea în jurul tău o rețea de aliați de toate felurile și din toate categoriile te ajută să-ți îndeplinești obiectivele mai ușor și să ajungi la destinație cu aceeași energie cu care ai pornit la drum. 

Weekend rezidențial #3Storytelling and pitching. Financial needs and opportunities for your business  

Ultimul weekend rezidențial a avut loc offline între 17 și 19 noiembrie și online între 8 și 10 decembrie și a fost livrat de Alexandra Dinu, expert în business development și accesarea de fonduri europene pentru startupuri și ONG-uri. Au fost abordate teme precum Theory of Change, impactul social al startupului, pitching și finanțare – diverse tipuri de finanțare, accesare finanțări nerambursabile / pregătire pentru investitori. 

Theory of Change e un exercițiu complex care te provoacă să descoperi toate spațiile albe din modelul tău de business și să găsești răspunsuri la întrebări de care depind viabilitatea afacerii tale, locul tău în piață și creșterea. E o mapare a strategiilor, acțiunilor, condițiilor și resurselor care facilitează schimbarea și atingerea obiectivelor. Această diagramă sau descriere scrisă ne arată cum și de ce o schimbare anume ar trebui să se producă într-un context dat și ne provoacă să înțelegem mai bine mediul în care ne vom plasa produsul ca să-l putem ancora mai bine în realitatea din piață. 

Toate aceste elemente, alături de Business Model Canvas, ajută la cunoașterea aprofundată a businessului și a produsului – mecanica din spatele fiecărui feature, felul în care putem ajunge la clienții ideali și cum dorim să influențăm percepția asupra produsului oferit. Odată puse împreună, e timpul pentru storytelling, fiindcă nu e suficient să știi cum să ajungi la clienții ideali – trebuie să le împărtășești o poveste în care se regăsească. 

Participantele au lucrat de asemenea la un personal roadmap individual pe care cele care s-au simțit confortabil l-au împărtășit cu grupul. Exercițiul de pitching a fost votat ca cel mai interesant și interactiv, fiindcă trainerul l-a organizat după modelul Imperiul Leilor: fiecare participantă a primit o sumă fictivă de bani pe care a putut să o investească în businessurile care au susținut pitchurile. Exercițiul a fost interesant mai ales datorită concluziei pe care au tras-o antreprenoarele, și anume că un business prezintă potențial de a primi finanțare în funcție de cât de bine răspunde intereselor investitorilor, care nu se uită doar la profitabilitate, ci și la alte aspecte precum, spre exemplu, capitalul de imagine.  

Programul CAPSULE continuă până în februarie 2025. Următoarele repere ale experienței vor fi cele 5 sesiuni internaționale online de mastermind și bootcampul internațional care se va desfășura la București timp de 5 zile, în luna martie, și la care vor participa 10 din cele 105 participante din cele 3 țări în care este organizat programul

Descoperă noutățile
Impact Hub Bucharest
Urmărește cele mai importante noutăți de la Impact Hub Bucharest. Aici și în inbox-ul tău, alegem doar cele mai importante subiecte pentru tine.
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Hai să ne cunoaștem

Despre Organizație

Misiunea

Echipa

Cariere

Presă

Hai în vizită

Universitate
Str. Tudor Arghezi, 8-10
București, 020945

rețeaua globală

Impact Hub

Impact Hub Bucharest face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente și cu o comunitate de peste 16.000 de membri, conectați printr-o platformă online dedicată.