
15 platforme și aplicații verzi inovatoare care contribuie la lupta împotriva încălzirii globale
Este deja un lucru bine știut că majoritatea statelor și-au luat angajamentul formal de a adopta măsuri și politici care să le ajute în cursa pentru atingerea neutralității emisiilor de CO2 până în 2050 prin semnarea Acordului de la Paris. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene a fost conturat Pactul Verde European – un plan de cursă lungă menit să susțină dezvoltarea sustenabilă a economiei și reducerea semnificativă a gazelor cu efect de seră.
Ce tipuri de susținere poate primi un startup verde în România
În acest proces, întregul sector economic poate juca un rol, iar companiile mari și mici pot fi parte din soluție. Antreprenorii, în mod deosebit, au posibilitatea și potențialul de a dezvolta tehnologii cu impact climatic pozitiv, soluții care reduc și captează dioxidul de carbon sau alternative de producție și consum care nu emit gaze cu efect de seră. Rolul ecoinovării este, deci, crucial în această ecuație, iar startupurile și mediul antreprenorial reprezintă factori decisivi ai acestei schimbări mulțumită agilității, a vitezei de a inova și a potențialului de a dezvolta soluții integrate care să redeseneze industrii, modele de business și practici de consum.
Lipsa unor spații care să le înlesnească procesul de inovare a soluțiilor verzi și susținerea limitată în desfășurarea de activități legate de inovația climatică sunt principalele piedici pe care le întâlnesc antreprenorii. Dacă și tu ești un antreprenor care dezvoltă soluții de eco-inovare, prezența acceleratoarelor și a incubatoarelor este principalul tăui aliat. Ele îți vor oferi susținere adaptată nevoilor startupului tău, oportunități de networking și de dezvoltare, acces la know-how, mentorat și consultanță financiară.
Impact Hub Bucharest și-a asumat misiuniea de a sprijini proiectele locale cu impact și de a conecta aliații care facilitează schimbări sistemice la nivel local și regional. Începând cu 2021, Impact Hub Bucharest este membru EIT Climate-KIC HUB România. Din această poziție, avem un rol activ atât în ecosistemul de inovare ca și conector și facilitator, dar și în ecosistemul antreprenorial ca organizator de evenimente, ateliere, conferințe, traininguri și programe de accelerare care să accelereze tranziția către neutralitatea emisiilor de carbon.
Una dintre cele mai importante inițiative din acest an este Black Sea ClimAccelerator. Scopul programului este de a ajuta inițiativele ecologice să câștige tracțiune și o rețea de aliați atât de necesară și, de ce nu, să contribuie la dezvoltarea în Romania a unui pol global în antreprenoriatul verde.
Iar în cazul în care și tu te gândești să dezvolți o soluție care reduce, captează sau e neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, am selectat în acest articol 15 dintre cele mai ambițioase și mai inovatoare startupuri din afara României care dezvoltă soluții climate tech. De aici poți afla, ca antreprenor din sfera green, ce arii adresează alte startupuri de succes și îți poți da seama dacă pe piața locală există goluri pe care le poți acoperi chiar tu.
Exemple de startupuri eco-inovatoare din întreaga lume
EcoLocked le permite proprietarilor de clădiri, arhitecților și inginerilor civili să folosească cărbune bio amestecat cu ciment ca material de construcție. Compania speră ca această strategie să contribuie la decarbonizarea industriei construcțiilor, având în vedere că materialul dezvoltat poate fi integrat în procesele deja existente cu un cost adițional minim și poate fi modelat în funcție de felul în care este folosit cimentul. Impactul produsului este unul triplu: reduce emisiile din sectorul construcțiilor prin înlocuirea unei părți din ciment, crește eficiența energetică a clădirile și stochează dioxidul de carbon adițional produs de către clădire de-a lungul ciclului ei de viață. Întrucât industria cimentului este responsabilă pentru 7-8% din emisiile de CO2, soluția poate avea un impact pozitiv semnificativ.
Climeworks este cea mai mare uzină de captare și îndepărtare a dioxidului de carbon din lume. Soluția lor este scalabilă și presupune captarea dioxidului de carbon direct din aer pentru a înlătura odată pentru totdeauna impactul său asupra atmosferei. Odată captat, dioxidul de carbon poate fi transformat în mod sigur și permanent în piatră prin intermediul mineralizării rapide, care este un proces natural ce are loc atunci când dioxidul de carbon întâlnește bazaltul și reacționează la compoziția chimică a acestuia. Compania are drept clienți nume mari precum Shopify, Stripe și Microsoft și a anunțat recent câștigarea unei runde de investiții în valoare de 650 de milioane de dolari care să o ajute să-și scaleze soluția.
Cool Corp își propune să creeze o soluție profitabilă, scalabilă și negativă din punct de vedere al emisiilor de carbon folosind dioxidul de carbon captat pentru a crea materiale noi pe bază de carbon. Fondatorii spun că procesul termo-catalitic pe care îl folosesc este utilizat în principal pentru a fabrica nano-tuburi, care pot fi folosite pentru stocarea energiei, piese auto și carene pentru bărci, dar care le poate servi pentru a crea și alte tipuri de nano-materiale.
GHG Emissions Calculation Tool
Acest tool este un instrument gratuit creat de cei de la Greenhouse Gas Protocol în colaborare cu World Research Institute care ajută companiile să-și estimeze emisiile de gaze cu efect de seră pe baza Protocolului GES – standardul mondial în materie de calculare a emisiilor de gaze cu efect de seră, folosit de 92% dintre companiile Fortune 500. Toolul oferă utilizatorilor un proces step-by-step care să-i ajute să estimeze emisiile companiei în funcție de sectoarele de activitate care le generează.
DO Black, cardul realizat de Mastercard în parteneriat cu compania suedeză de fintech Doconomy, este primul card de credit care nu pune limită la banii cheltuiți, ci la amprenta de carbon a utilizatorului. În aplicație, utilizatorii pot găsi un Lifestyle Calculator – un instrument ușor de folosit care te ajută să-ți descoperi amprenta de carbon. Acesta se bazează pe activitățile tale și îți oferă un „profil de impact”. Odată ce înțelegem impactul pe care deciziile noastre de consum le au asupra mediului, devine mai ușor să ne schimbăm comportamentul și să facem schimbări pozitive în viața noastră. Acesta este principiul după care se ghidează Doconomy.
Startupul german Zolar le permite consumatorilor să-și instaleze panouri pentru captarea energiei solare la ai acasă. Sistemele oferite de companie pot fi închiriate contra unui abonament lunar, iar componentele pot fi personalizate pentru a îndeplini nevoile în materie de energie ale fiecărei gospodării. Din 2016 și până astăzi, rețeaua Zolar a economisit 9.145 de tone de CO2 și a produs 24.5 milioane kWh de energie verde – suficient cât să permită unui vehicul electric să parcurgă 151 milioane km, adică să facă înconjurul Pământului de 3.766 ori.
Sunfire este cel mai finanțat startup din sectorul de producție a energiei pe bază de hidrogen din Europa. Acest lucru este o consecință a faptului că Uniunea și Comisia Europeană susțin această alternativă ca principal mod de a decarboniza industrii puternic dependente de combustibilii fosili precum producția de oțel, rețelele de energie și lanțurile de aprovizionare. Hidrogenul și gazul de sinteză puse la dispoziție de Sunfire sunt produse folosind energie regenerabilă, mulțumită tehnologiei pe bază de electroliză.
Perpetual Next recuperează carbonul din deșeurile organice și îl transformă în cărbune bio, care are aceleași proprietăți precum cărbunele fosil și îl poate înlocui cu succes în orice industrie. Mai mult decât atât, Perpetual Next își propune să elimine din atmosferă o gigatonă de CO2 până în 2050.
Good on you este un registru online care analizează branduri de îmbrăcăminte din întreaga lume și îți spune cât de etice sunt. Folosesc un scor special dezvoltat împreună cu o echipă de specialiști pentru a te ajuta să iei decizii informate cu privire la sustenabilitatea alegerilor tale vestimentare. Acest lucru este important în era „fast fashionului”, iar întreaga activitate Good on you se încadrează la cel de-al 12-lea obiectiv de dezvoltare durabilă al ONU: consum și producție sustenabile.
OLIO este locul de întâlnire al oamenilor care își doresc să dea mai departe mâncarea și alimentele care le-au rămas în loc să le arunce la gunoi. Indiferent dacă e vorba de magazine care au rămas la raft cu produse al căror termen de valabilitate a expirat, dar care încă mai pot fi mâncate în siguranță, de mâncare pentru pentru animalele de companie sau de alimentele care ți-au rămas în frigider înainte să pleci în vacanță – pe OLIO poți fi sigur că le găsești un destinatar. Peste 3,6 milioane de utilizatori din 59 de țări folosesc OLIO pentru a lupta împotriva risipei alimentare.
Pentru că aproximativ 30% din emisiile gazelor cu efect de seră (GES) provin din sistemele alimentare, atât în mod direct (agricultură, utilizarea combustibililor fosili etc.), cât și în mod indirect (emisii rezultate în urma schimbărilor apărute pe terenurilor arabile, spre exemplu), din ce în ce mai mulți oameni adoptă un regim alimentar flexitarian, vegetarian sau vegan. HappyCow este „browserul” care te ajută să găsești restaurantele din jurul tău care au în meniul lor astfel de opțiuni, oriunde te-ai afla.
Aproape un sfert din gazele cu efect de seră din Europa au ca sursă de proveniență sectorul transporturilor. Din fericire, vehiculele electrice sunt o alternativă mai curată și mai sănătoasă din acest punct de vedere, însă ele mai servesc unui scop: ne ajută să ne bazăm mai puțin pe combustibilii fosili și mai mult pe o sursă de energie regenerabilă – electricitatea. Chiar dacă în multe zone nu există o infrastructură suficient de dezvoltată pentru mașinile electrice, piața de astfel de vehicule este în creștere, iar cei care au făcut deja trecerea la o mașină electrică au la dispoziție platforma PlugShare, unde pot găsi localizarea stațiilor de încărcare de pe traseul lor.
JouleBug este o aplicație prin care companiile își pot motiva angajații să crească și să se dezvolte în mai multe aspecte ale wellnessului, precum sustenabilitatea, fitnessul, nutriția, civismul, diversitatea și incluziunea și engagementul în regim de lucru remote. Utilizatorii finalizează activități, strâng puncte și le împărtășesc cu echipa.
Aplicația are o mulțime de modalități diferite prin care utilizatorii sunt încurajați să-și reducă impactul asupra mediului. Pentru fiecare dintre acestea există o scurtă descriere și instrucțiuni despre cum să o realizezi, alături de numărul de puncte pe care le poți câștiga. Mai mult, aplicația contextualizează impactul acțiunilor utilizatorului: spre exemplu, stingerea luminii atunci când ieșim din cameră are același impact anual precum 2.885 de cicluri de încărcare a laptopului.
Ești sigur că știi câtă apă consumi în gospodăria ta? Ai putea fi surprins. Water Calculator îți arată cât consumi pentru uz personal, dar și pentru gospodărie, pentru întreținerea gazonului, pentru transport sau electricitate, precum și ce impact au obiceiurile tale de consum și frecvența reciclării asupra consumului general de apă.
Am discutat despre amprenta de carbon și despre consumul de apă, dar cum rămâne cu Indicele de Mase Plastice? Îl poți măsura și reduce cu ajutorul aplicației My Little Plastic Footprint, care te ajută să înlocuiești ambalajele și produsele pe care le folosești, dar și alimentele din dieta ta cu alternative mai prietenoase cu mediul, astfel încât să-ți reduci amprenta de plastic.
Ai și tu o idee inovatoare care poate reduce sau capta emisiile de gaze cu efect de seră? Fie că e vorba de proiecte de agricultură inteligentă și sustenabilă, modalități de transformare a sistemelor și lanțurilor logistice alimentare, tehnologii, procese, modalități și soluții ce încurajează consumul responsabil, tehnologii verzi și servicii care ecologizează activitățile economice sau de proiecte pentru dezvoltarea de materiale sustenabile – te așteptăm alături de noi în cadrul celui mai complex accelerator de startupuri „verzi” din România și Bulgaria!
Black Sea ClimAccelerator este punctul de întâlnire al următoarei generații de antreprenori și inovatori locali ce dezvoltă soluții scalabile pentru gestionarea crizei climatice. Programul oferă sprijin pentru accelerarea soluțiilor din 3 stadii diferite de dezvoltare, acces la know-how, o rețea de consultanți, mentori și investitori și o finanțare totală de 300.000 de euro – toate acestea pentru susținerea inovațiilor care contribuie la atingerea obiectivului de neutralitate climatică în Europa.
Programul Black Sea ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC de Impact Hub Bucharest și partenerii principali Raiffeisen Bank România și OMV Petrom, precum și Innovation Starter în Bulgaria.
Impact Hub Bucharest
Hai să ne cunoaștem
Despre Organizație
Misiunea
Echipa
Cariere
Presă
Hai în vizită
Universitate
Str. Tudor Arghezi, 8-10
București, 020945
rețeaua globală
Impact Hub
Impact Hub Bucharest face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente și cu o comunitate de peste 16.000 de membri, conectați printr-o platformă online dedicată.